Bluishgreen

Acum o sa incerc sa spun lucrurilor pe nume Cand eram mica eram foarte complexata de faptul ca toata lumea crestea si la mine nu se producea nicio schimbare. Incepuse sa-mi fie frica. Ma gandeam ca nu sunt normala, ca se petrec lucruri stranii cu mine. Acum insa am ajuns la concluzia ca nu mai vreau sa mai cresc. Si nu incerc sa pacalesc natura ca sa imi mai dea si mie cativa centimetri. Ma simt foarte bine asa cum sunt. Am 1.53 m desi mie imi place sa cred ca sunt 1.55. Daca mai apelez si la tocuri deja trec de 1.60 si incep sa ma simt un urias.

Acum, partea cea mai interesanta e ca mie imi plac oamenii inalti. Probabil toti prietenii mei au mai mult de 1.70 m in inaltime Imi plac baietii foarte inalti ( nici eu nu stiu de ce). Daca sunt slabi cu atat mai bine pentru ca par si mai inalti Pentru mine intotdeauna inaltimea asta a reprezentat un mister. Am incercat sa ma urc pe trepte sa vad cum se vede lumea de acolo de sus, si sa-mi dau seama cum ma percep pe mine oamenii de acolo, din lumea lor, de sus. Dar nu prea m-am simtit in largul meu.

Care sunt avantajele? Pai in afara de faptul ca toata lumea vrea sa ma imbratiseze ca sunt miiiica ( stiti instictul ala de de a lua in brate bebelusi pentru ca sunt firavi si se pot rupe ), eu sunt poate overprotected si rasfatata de toata lumea. Chiar am inceput sa-mi fac grji pentru momentul in care o sa plec la facultate si n-o sa mai am atatia prieteni care sa aibe grija de mine. Sper ca si strainii au aceleasi sentimente si intincte. N-o sa mai pot sa merg pe tocuri , pt ca n-o sa mai fie Gabitzu sa ma tina de mana si sa ma intrebe din 5 in 5 minute daca sunt ok si nu cumva mi-am rupt vreun picior, n-o sa mai fie Andreea care , fara sa-si dea seama ma ia de manuta la fiecare trecere de pietoni si ma tine strans si nu realizeaza decat in momentul in care ii zic eu, sau cand lumea incepe sa se uite ciudat la noi. E interesant si faptul ca trebuie sa ma urc pe o banca sa ma fac auzita la scoala. In cazul in care vreau sa arat lumii cat sunt de fericita, trebuie sa ma urc pe banca si sa cant I feel good..na nanananna… ( desi asta nu s-a mai intamplat din clasa 10 a. Nu ca as mai fi crescut de atunci , dar pentru simplul fapt ca ai mei colegi nu prea sunt receptivi la oamenii care fac nebunii).

E bine sa fiu mica pentru ca eram singura tipa din 2006 ceroc class care putea sa faca toate, dar absolut toate miscarile. Si pentru faptul asta am fost privilegiata ( nu neaparat pt ca eram sora sorei mele ) si eram invitata la dans la practice de cei mai carismatici dansatori. De asta mi s-a si permis sa iau cursuri de intermediate ( care nu erau available si pt cei care nu terminasera cursul de beginner).

E si extrem de amuzant sa vad cat de ciudat se uita toti politistii al mine cand trec pe langa ei. Am aflat acum ca arat ca un copil de 12 ani la volan. Dar interesant e ca desi imi doresc foarte mult, nu m-a oprin decat unul singur pana acum. Si tot din motivul asta toti “jmecherii” se chinuie sa ma depaseasca , pacat ca nu reuseste niciunul. Sunt eu mica, si ficatzelul meu la fel dar noi avem impresia ca mergem ca melcii pe la 90 km/h

Tata imi mai zicea ca sunt norocoasa. Pentru ca pe la 30 de ani o sa arat tot ca la 18. Acum , asta nu am de unde sa stiu. In rest, sunt si eu un om normal ca toti ceilalti Si ca sa mai dau un argument pentru faptul ca oamenii petite pot sa faca aceleasi lucruri ca cei mai mari… saptamana asta iar am fost cea mai buna din clasa la basket.