Tag Archives: colchester

Sweet Wivenhoe

3 Jul

024-1

Cateodata ma gandesc cat de norocoasa sunt ca am ajuns aici. Wivenhoe e cel mai superb satuc pe care l-am vazut vreodata. Nu avem prea multe de facut aici ce-i drept, dar mintile creative pot sa faca intodeauna ceva interesant from scratch. De exemplu eu si Dana avem biciclete foarte dragute acum, cu cosulete si ne vizitam si bem ceai si analizam tot ce se intampla din punct de vedere artistic, social, politic si descoperim cat de multe orizonturi pot sa ne deschida cursurile din timpul scolii. Si cateodata cand stam pe iarba si ne uitam la formele norilor ( pentru ca vremea e superba, nu ploua decat foarte putin si asta e foarte bine pentru noi, altfel ne-am sufoca de atata caldura), ne mai aducem aminte de tot ce aveam acasa. Si partea cea mai interesanta e ca nu ne e dor de Romania. Imi doresc foarte mult sa raman aici. Imi aduc aminte de multe lucruri si sunt foarte fericita, cateodata ne aducem aminte de cum era in scoala si pentru ea la facultate, cand tremuram si ne era frica de lucrari si examene. Si zambim. Si suntem fericite ca am legat prietenii foarte frumoase acolo si inca rezista. Si o sa reziste si peste ani, oricat ne-am schimba, pentru ca ne dorim asta foarte mult.

Si minunatia asta plictisitoare numita Wivenhoe are foarte multe de oferit, daca stii sa apreciezi linistea. Cred ca a venit oarecum momentul dupa un an plin de zgomot cu petreceri, abuzuri de toate felurile, alarme de incendiu, tipete si lovit de toti peretii cand ajungeai pe coridoarele inguste din towers. Acum seara mergem la Rose and Crown, pe malul raului (un rau foarte ciudat, dar o sa revin cu detalii), cu o bere sau niste cider, jucam sah, sau doar vorbim si cunoastem lume foarte amabila. E asa frumos sa privesti toate refelectiile barcutelor in rau si sa te bucuri de liniste. Si raul, da, a fost destul de ciudat. Am mers la o plimbare pe un foothpath, cu o persoana foarte speciala spre Brightlingsea. Si aproape am ajuns la mare, dar am decis sa ne intoarcem. Si descopar ca raul secase ca prin minune in doar 1-2 ore. Asa ca am cerut lamuriri. Si dragutul de G imi spune ca e ‘the tide’. Si ii zic: ‘Nu e posibil’, asta se intampla doar la mare. Si imi explica ce se intampla cu raul. Practic e un rau care curge si se varsa in mare. Dar apa din mare vine inapoi in rau, chiar foarte departe si se amesteca. Si de-asta ‘tide-ul’ ( mareea probabil), actioneaza si aici. Pentru mine a fost fascinant. Si imi mai spune ca deobicei , cand vine fluxul sunt sailing competitions, de asta 3 barci pe metru patrat aici.

Si e un sentiment asa de placut, cand mergi cu bicicleta prin padure sa ajungi la faculate, si treci pe langa rau si pe langa mlastini, vezi veverite peste tot si tot felul de pasari care nu traiesc pe acasa. Si e dragut sa stiu ca daca pornesc la mers de dimineata ajung la mare. Si ca am biblioteca langa mine si pot sa citesc orice. Si sunt privilegiata si pot sa imprumut foreign films de la Language Department pentru ca ii sunt foarte draga managerului si stie cat de mult imi plac, si ca mi-ar lua o mare bucurie daca nu m-ar lasa sa le iau.

Advertisements

The End

8 Jun

Ca sa-i fac pe plac lui Dan ( Dan, postul asta e scris special pentru tine 😛 ) m-am decis ca e pacat sa abandonez coltisorul asta de ‘virtual place’ .

M-am obisnuit deja in fiecare duminica sa parcurg drumul de la facultate pana la ‘La Tasca’. In fiecare duminica ajung ori mult prea devreme ori foarte tarziu din cauza autobuzelor care de fiecare data cand te grabesti o sa ajunga cu 45 de minute intarziere si de fiecare data cand realizezi ca ai ajuns prea devreme la bus stop si ai vrea sa mai pierzi din timp la taclale cu alti oameni, hopa si nenea cu bus-ul.

Si duminica asta s-a intamplat sa ajung mai devreme. Si mergand pe strazile pustii, ca nu vezi nici tipenie de om duminica, decat porumbei, ma gandeam ca orasul asta si tara asta in general are multe surprize de oferit. Nu mi-as fi inchipuit ca au si ei ‘manelistii’ si ‘ taranii’ lor (aka chavs), sau ca in general lumea e atat de politicoasa. Chiar deloc. Sau ca oamenii te opresc pe strada sa te intrebe diverse, de ex: ‘Do you have a spare fag?’ , ‘Do you have some change?’, sau poate chiar , ‘ Where is the North Station?’ si apoi iti multumesc de 100 000 000 de ori zicandu-ti ‘love’ , ‘sweetheart’, and so on.

Nu mi-as fi inchipuit ca un om poate sa bea 15 cans of beer si sa fie decat putin ametit, chiar deloc beat si cate tone de gunoi se pot strange la The End , cand toata lumea se aduna in squares sa petreaca. Si 2 zile mai apoi oriunde mergi calci pe cioburi de sticla. Zilele astea chiar mi-am adus aminte de melodia aia …’Walking on , walking on broken glass…lalala’.

Dar cred ca asta e farmecul pana la urma. Sa mergi la lac si sa stai sa tremuri in tricou si apoi cand ajungi acasa sa te trezesti all red, realizand cat de ciudat poate sa fie soarele de aici, stai 30 de minute , tremuri de frig si apoi marea minune. In viata mea nu am fost arsa de soare, cu sau fara sunsreen. Sa walk around si sa suporti ratele care te fugaresc si macaie sa le dai o bugata de burger sau niste fries. Sa te joci cu bobocii, sa lovesti cu racheta de tenis in tavan ca fac cei de sus galagie sambata dimineata la 9. Inteleg ca unii merg la biserica, dar nu se duc la nunta, de ce trebuie sa se scandalizeze atat ?

Apoi,realizezi ca a trecut aproape un an. Si ai facut multe nebunii, si nu dormeai deloc inainte de examene si la 7 dimineata cand nu mai rezistai iti faceai o cafea si plecai sprea human rights common room sa repeti, si gaseai acolo alti nefericiti care nici macar n-au avut the comfort of their room. Dar pana la urma, this is how it should be the life of a first year student. You have 4-5 years to be crazy, to do whatever you like, and then a lifetime to be serious.
Sunt convinsa ca cei care ma numeau pe mine si pe multi altii ‘insane’ pt ca terminam in 2 ore examenul si apoi dormeam pana puteam sa iesim o sa regrete ca nu au facut asta in primul an.

Patrick Wolf@Colchester Arts Center

9 Mar

Patrick Wolf- I never dreamed of seeing him, and now I feel like i just woke up, and last night was not actually real. I waited for more than an hour in a terrible cold in front of the doors, just to be there in front of him, and see his artistic performance. And it was heavenly! The way he dances, the way he’s so nervous but in the same time so self-confident makes him so original. All those mixed emotions he is experiencing when he’s on stage. He’s more than a normal person, he’s an actor. He goes on the stage and does what he enjoyes the most. You could rarely see him looking at a certain person, or looking in your eyes, but in the same time he communicated with the public. For example, he was complaining that his latex shirt was too tight, and when a guy from the audiance suggested he should take it off, he invided him to do that later, after the show would have finished.

The way he was acting… i found myself sitting in front of a big man, tall, looking very strong, not fragile at all, but in the same time having all those gay gestures, you can’t actually say what he is, if he’s a human, or something else, beyond that. And then i thought of my potaie, the way she would have reacted if she had been there to see that libertine, that fearless creature…
025
036
050